09.12.2011

Mos Nicolae poposeste la copiii din comuna Bira

Maria Agafiţei – Nu furaţi zâmbetul copiilor
 
Îmi amintesc cu nostalgie de serile aşteptate cu nerăbdare, dinaintea  venirii lui Moş Nicolae, când pregăteam cizmuliţele pentru Moşu, care sosea în fiecare an odată cu primii fulgi de nea, odată cu primele  portocale ce înmiresmau zilele de iarnă ale copilariei noastre.
Acum, departe de ţară, uniţi doar de www.copiisaraci.ro, suntem din nou legaţi prin firul amintirilor, de anii copilăriei, din ţara natală.
Anul acesta, Moş Nicolae, contrar poveştii a vrut să se arate în satele Rediu şi Bâra prin Dna. Agafiţei, o româncă adevarată, care nevoită sa plece în bejenie, la muncă, pe meleaguri străine, ca mulţi alţi compatrioţi, muncitori în cele ţări civilizate ale Apusului, nu şi-a uitat ţara şi  plină de dragoste şi compasiune faţă de copiii din localitatea natală, a trimis din Italia 30 pachete cu cadouri pentru comuna Bâra si 60 pentru comuna Rediu, în greutate totală de aproape 300 kilograme, dorind să facă o bucurie copiilor din aceste sate. Pachetele aveau dulciuri, diferite jucării şi tot felul de surprize menite a aduce bucurie în sufletele copiilor necăjiţi din satele pomenite mai sus, cumpărate de soţii Agafiţei, cu bani munciţi din truda lor.
Un eveniment extraordinar pentru o fetiţă de 11 ani, Diana Năstase din Rediu a avut loc astăzi, când a fost invitată la magazin de către Dna. Agafiţei, unde i-au fost cumpărate haine şi alte accesorii vestimentare, fiindcă trebuie să spunem, Diana este foarte săracă, venind aproape fără papuci în picioare. “Oare visez sau mi se întâmplă mie asta??” spunea cu boabe de lacrimi în ochi, copila.. Moş Nicolae îi şterge lacrima prin mijlocirea Doamnei Agafiţei, care, cu altruismul omului simplu dar cu suflet mare, doreşte să aline din suferinţele celor nevoiaşi. Dorim să auzim mai des astfel de  întâmplări, să auzim mai des glasul românilor adevăraţi, care reuşesc să treacă peste meschin, banal, zgârcenie, invidie,  oferind din mult puţinul lor şi altor oameni, celor nevoiaşi, puţină bucurie şi zâmbet. O felicităm sincer pe Dna. Agafiţei pentru generozitatea dovedită şi îi urăm, acum în preajma Sărbătorilor, un cald “La mulţi ani”!
Cuvintele simple ale Dnei Agafiţei, dar pornite dintr-o inimă mare, de la un om cu calităţi morale deosebite, arată o persoană dornică de a-şi schimba statutul social, de a nu lăsa viaţa să o copleşească cu grijile şi nenorocirile ei, de a face lucruri bune, constructive, pentru ea şi pentru cei din jur, sunt adunate în prefaţa unui volum de gânduri de suflet, de simţire..
“Aceste gânduri ale mele în cuvinte versificate sunt simţite şi scrise din dragoste pentru poporul român, durerea mea este că mulţi români din ţară o duc greu, sunt rămaşi fără locuri de muncă, în imposibilitatea de a-şi creşte copiii, de a îşi întreţine familiile, etc. Din experienţa muncii mele în Italia, am vazut cât de greu muncesc femeile românce acolo! Dar sunt cele mai apreciate şi căutate, respectate, pentru că sunt harnice şi gospodine, cu experienţă de muncă.
Ce mai spun în cuvintele mele versificate? Despre bărbaţii rămaşi acasă, în ţară, pentru că în Italia se găseşte greu de lucru pentru ei, unii sunt serioşi, iar cu banii primiţi de la soţiile lor, fac cele necesare pentru gospodărie şi copii şi rămân în continuare cu soţiile lor; dar cei slabi de înger cheltuiesc banii aiurea pe felurite tentaţii, unii ajungând la divorţ, astfel bietele mame îşi poartă copiii cu ele în pribegie.
O altă situaţie descrisă în versuri, arată că statul în „epoca de aur” comunistă, avea mai multă grijă de om, fiecare avea asigurat un serviciu, casă, oamenii erau ajutaţi.
Nu sunt pentru reîntoarcerea la comunism. Dar cum s-a făcut că dintr-o ţară frumoasă, cu multe şanse de dezvoltare pentru viitor, am ajuns a fi o ţară la nivelul celor subdezvoltate?
Nu fac politică, dar mă doare sufletul de cetăţenii români şi de ţărişoara noastră! Unde eşti tu Ţepeş Vodă să faci ordine în Ţara Românească?
Vă iubesc şi vă ador pe toţi Românii!”

Vineri 9 decembrie 201, Editura Musatinia si Societatea Culturala George Radu Melidon, reprezentată  de  bibliotecar Silvia Mayerhoffer şi bibliotecar Doina Enea,au oferit, pe langă darurile aduse din Italia, alături de doamna Maria Agafiţei, cărţi editate la Editura Muşatinia din Roman.


Invitaţii s-au bucurat de primirea călduroasă, din partea domnului primar Dănuţ Petraru şi domnului viceprimar Constantin Ciobanu, gazdele evenimentului.
De  asemeni a fost lansat volumul Doamnei Maria Agafitei "Asculta cu inima". In cuvintele scrise de doamna Maria Agafiţei am regasit soarta a mii daca nu zeci de romani plecati din tara la muca de nevoie. Aici este cioplit strigatul lor de durere si deznadejde dar plin totusi de speranta, un strigat constructiv indreaptat inspre un maine mai bun pentru toti romanii.